Încep un live pentru șezătoare, cu colinde. Intră dacă vrei și poți 🤗

Va doresc un 1 Decembrie frumos tuturor 🇷🇴

a venit iarna, si cred ca simțim asta indiferent in ce colț al lumii ne aflam. nopțile sunt mai lungi, se face seara mai devreme, ziua mai târziu, si e momentul pentru introspecție, pentru odihna, pentru a ne regăsi pe noi si a ne alinia din toate punctele de vedere. in urma ultimelor discuții, am decis pe perioada asta sa facem seri de Șezătoare, in care sa ne întâlnim pe live, sa povestim in timp ce lucram la micile noastre pasiuni. aștept sugestii de zile si ore in comentarii, daca va place idea si cât de des credeți ca ar fi ok sa facem asta? va pup

Ştie cineva, oare care-i diferența Dintre cine sunt, și cine vreau să devin? O fi poate ambiția? O fi perseverența? Cum procedez, combat mereu, sau încep să previn? Ce presupune decizia, de a fi pregătit Pentru o viață nouă, total necunoscută? Supus am fost mai des, înclin spre răzvrătit, Curaj, câine fricos, cu vocea răgușită! Studiez o hartă veche, cam ștearsă și fragilă, Ce-arată alt tărâm, și nu mi-e de folos. Noua călătorie acum, mă prinde în flotilă, Și-un vânt șoptește-n pânze, un cânt străin, voios: "Încearcă să ai încredere, deși înainte zace Un țărm fără răspunsuri, dar multe întrebări. Acceptă schimbarea, că mușchiul din torace Te-a scos mereu la mal, din multe negre mări."

🌗 Când femeia vindecă rana mamei, iar bărbatul rana tatălui Uneori crezi că te-ai îndrăgostit. Dar, de fapt, viața te-a pus față în față cu o rană veche. Nu e întâmplător cine apare în viața ta. Oamenii care te ating cu adevărat nu vin să te completeze, ci să te vindece. Și uneori o fac prin iubire, alteori prin durere. Pentru că fiecare relație poartă în ea o lucrare mai mare. Nu doar între doi oameni, ci între două neamuri. Femeia și rana mamei Femeia care a avut o mamă rece, critică sau absentă… poartă în ea teama de a fi prea mult sau niciodată destul. Și, fără să-și dea seama, încearcă să repare asta prin iubire. Oferă tot. Se dă pe ea. Se pierde în ceilalți. Nu pentru că e slabă, ci pentru că vrea, undeva în adânc, să audă în sfârșit: „Ești bună așa cum ești.” Dar adevărata vindecare apare abia atunci când nu mai caută asta afară. Când învață să fie blândă cu ea. Când își devine propria mamă- caldă, iertătoare, prezentă. Când se alege pe ea, fără vinovăție. Bărbatul și rana tatălui Bărbatul care a avut un tată dur, absent sau nepăsător… poartă în el o rană de putere. Fie încearcă să demonstreze mereu că e destul, fie se retrage și nu mai crede că poate fi. Și fără să știe, caută în femeie figura tatălui pierdut- aprobarea, încurajarea, direcția. Dar vindecarea începe când nu mai fuge. Când își dă voie să plângă, să greșească, să învețe. Când devine propriul său tată. Cel care îl ține drept, dar îl și înțelege. Când înțelege că forța nu e despre control, ci despre asumare. 💞 Când o femeie și un bărbat se întâlnesc, nu se întâlnesc doar doi oameni. Se întâlnesc povești. Strămoși. Răni. Și iubirea dintre ei devine terenul unde toate acestea ies la suprafață ca să se vindece. De-asta, uneori, iubirea doare. Nu pentru că e greșită, ci pentru că vindecă. Ea plânge și nu știe de ce. Dar poate că plânge pentru toate femeile din neamul ei care n-au avut voie să simtă. El tace și pare departe. Dar poate că duce în tăcere durerea tuturor bărbaților care n-au știut cum să-și arate frica.