28d • 🇷🇴 Colțul Românesc
Lucruri interesante
🌗 Când femeia vindecă rana mamei, iar bărbatul rana tatălui
Uneori crezi că te-ai îndrăgostit.
Dar, de fapt, viața te-a pus față în față cu o rană veche.
Nu e întâmplător cine apare în viața ta.
Oamenii care te ating cu adevărat nu vin să te completeze, ci să te vindece.
Și uneori o fac prin iubire, alteori prin durere.
Pentru că fiecare relație poartă în ea o lucrare mai mare. Nu doar între doi oameni, ci între două neamuri.
Femeia și rana mamei
Femeia care a avut o mamă rece, critică sau absentă…
poartă în ea teama de a fi prea mult sau niciodată destul.
Și, fără să-și dea seama, încearcă să repare asta prin iubire.
Oferă tot. Se dă pe ea. Se pierde în ceilalți.
Nu pentru că e slabă, ci pentru că vrea, undeva în adânc, să audă în sfârșit:
„Ești bună așa cum ești.”
Dar adevărata vindecare apare abia atunci când nu mai caută asta afară.
Când învață să fie blândă cu ea.
Când își devine propria mamă- caldă, iertătoare, prezentă.
Când se alege pe ea, fără vinovăție.
Bărbatul și rana tatălui
Bărbatul care a avut un tată dur, absent sau nepăsător…
poartă în el o rană de putere.
Fie încearcă să demonstreze mereu că e destul, fie se retrage și nu mai crede că poate fi.
Și fără să știe, caută în femeie figura tatălui pierdut- aprobarea, încurajarea, direcția.
Dar vindecarea începe când nu mai fuge.
Când își dă voie să plângă, să greșească, să învețe.
Când devine propriul său tată. Cel care îl ține drept, dar îl și înțelege.
Când înțelege că forța nu e despre control, ci despre asumare.
💞
Când o femeie și un bărbat se întâlnesc, nu se întâlnesc doar doi oameni.
Se întâlnesc povești. Strămoși. Răni.
Și iubirea dintre ei devine terenul unde toate acestea ies la suprafață ca să se vindece.
De-asta, uneori, iubirea doare.
Nu pentru că e greșită, ci pentru că vindecă.
Ea plânge și nu știe de ce. Dar poate că plânge pentru toate femeile din neamul ei care n-au avut voie să simtă.
El tace și pare departe. Dar poate că duce în tăcere durerea tuturor bărbaților care n-au știut cum să-și arate frica.
Și totuși, dacă rămân amândoi prezenți, fără să fugă…
relația lor devine un altar.
Un loc în care, prin ei, neamurile lor se împacă.
Femeia învață să nu mai salveze.
Bărbatul învață să nu mai domine.
Și împreună învață să respire fără să se piardă unul în altul.
Asta e iubirea adevărată: nu fuziune, ci parteneriat.
Nu „hai să ne completăm”, ci „hai să creștem împreună.”
Când femeia își vindecă rana mamei, în jurul ei înflorește viața.
Când bărbatul își vindecă rana tatălui, în jurul lui se așază liniștea.
Și când se întâlnesc doi oameni care nu mai iubesc din rană, ci din conștiință,
lumea se schimbă puțin câte puțin.
Pentru că nu mai e vorba despre el și ea.
Ci despre femininul și masculinul care se împacă în noi toți.
Cu iubire și înțelepciune,
Iovan George Silviu
3
1 comment
Lucruri interesante
powered by
skool.com/soul-sanctuary-8245
Not another “good vibes” club.
Real healing. Real boundaries.
Real you, but in a safe space.
Suggested communities
Powered by