Mulțumim, Adriana, pentru provocarea de azi! Este un exercițiu excelent de ieșire din zona de confort. Legat de aceasta, las aici o întrebare (2-3 😊): Din teorie, știu că, dacă intrăm pe grupuri complet noi, unde nu avem istoric de interacțiune, există riscul ca postarea să treacă neobservată sau să apară prea brusc. Ce „artificii” de comunicare sau ce tip de abordare sunt recomandate să folosim în text pentru a sparge gheața cu succes? Cum să împachetăm prezentarea ca să sune natural și non-agresiv pentru membri? Și, mai ales, cum să facem să fie acceptată postarea de către administratori?

Am făcut postarea, până la urmă, pe două grupuri de facebook unde am putut face postarea fără aprobare si pe profilul meu de Linkedin (cont proaspăt-proaspăt) și pentru că îmi place ce a ieșit am să o folosesc si pe contul de Facebook dar după ce termin provocarea lunii august (mai am de făcut 2 -3 postări) ca să facă sens

Simți că viața ta merge înainte cu frâna de mână trasă? Aparent, totul este așezat și totuși ceva nu ți se mai potrivește? Știi ce ai vrea să schimbi, dar încă nu vezi clar ce vrei să pui în loc? Prin Harta Schimbării Conștiente te ghidez să clarifici ce păstrezi, ce și cum schimbi și care sunt pașii prin care începi să construiești noua etapă a vieții tale.

Proiectul Atelier de Viață Nouă a pornit, de fapt, dintr-o frustrare. Am trecut prin perioade în care știam foarte bine ce nu mai vreau. Nu mai voiam să continui într-un anumit ritm. Nu mai voiam să spun „da” lucrurilor pe care, în mine, le simțeam ca pe un „nu”. Nu mai voiam să iau decizii doar pentru că păreau corecte, logice sau acceptabile pentru ceilalți. Simțeam că ceva trebuie schimbat, vedeam ce mă apăsa, ce mă obosea, ce nu mai avea loc în viața mea. Asta era partea clară. Partea grea începea când mă întrebam: „Bine. Și atunci ce vreau?” Am căutat răspunsuri în multe locuri. Am citit, am făcut cursuri, am ascultat oameni, am încercat metode, am început unele lucruri și m-am oprit din altele. Și una dintre întrebările care mă scotea cel mai tare din minți era: „Ce ai încercat până acum și nu a funcționat?” (întrebare care mă mai stresează și astăzi pentru că o întâlnesc în multe scripturi și, serios, nu știu ce minte diabolică avea cel care a inventat-o 😊) Pentru că eu nu știam. Nu știam ce făcusem bine, ce făcusem greșit, de ce ceva funcționase o vreme și apoi nu mai funcționa și alegeam să mă opresc, ce îmi fusese folositor și ce nu. De multe ori primeam informații sau pași de urmat, dar îmi lipsea tocmai bucata de care aveam nevoie: să înțeleg ce se întâmplă cu mine în proces. De ce știu că ceva nu îmi mai face bine și totuși rămân acolo. De ce uneori confund ce vreau eu cu ce se așteaptă de la mine. Și, mai ales, cum pot lua o decizie fără să am nevoie ca altcineva să-mi spună că este cea bună pentru mine. Mi-am dat seama, în timp, că eu nu aveam nevoie de cineva care să-mi spună cum ar trebui să arate viața mea. Aveam nevoie de întrebările potrivite. De timp să mă uit la ce trăiesc. De explicații. De un om care să mă ajute să descurc firele suficient cât să pot spune: „Asta este al meu. Asta vreau. Aici vreau să merg.” Și cred că aici s-a născut Atelier de Viață Nouă. Din dorința de a crea locul pe care eu l-am căutat mult timp. Un loc pentru omul care a ajuns în punctul în care știe că nu mai vrea să continue la fel, dar încă nu vede limpede ce urmează.

Este o persoană care, din afară, pare că are toate lucrurile în ordine. Muncește, își duce responsabilitățile, are oameni în jurul ei, ia decizii, rezolvă lucruri. Viața merge conform normelor societale. Cu toate astea de ceva timp simte tot mai des că trăiește într-o formulă care nu i se mai potrivește. Poate spune foarte clar ce o obosește/nemulțumește: jobul, ritmul în care trăiește, felul în care se raportează la ceilalți, faptul că pune mereu nevoile altora înainte, o relație, o rutină sau pur și simplu senzația că zilele trec și ea funcționează pe pilot automat. Știe ce nu mai vrea. Aici are destulă claritate. Blocajul apare când încearcă să răspundă la întrebarea: „Bine, și atunci ce vreau?” Acolo lucrurile se amestecă. Ce își dorește ea cu adevărat, ce crede că ar trebui să își dorească, ce este realist, ce ar supăra pe cineva, ce ar pierde dacă ar schimba ceva, dacă face o alegere greșită, dacă îi va părea rău. A încercat deja să găsească răspunsuri. A citit cărți, a ascultat podcasturi, a făcut cursuri, a vorbit cu prieteni, a scris liste cu avantaje și dezavantaje. Poate și-a promis de câteva ori că „de luni schimb ceva”. A avut momente în care a pus în practică teoria însă vără structură și consecvență. A revenit repede la punctul de la c are a plecat, pentru că nu știa cu adevărat ce să facă mai întâi. De aceea amânarea ei nu arată întotdeauna ca o frică evidentă. Uneori arată ca încă un curs, încă o carte, încă o analiză, încă puțin timp de gândire. Dacă mâine problema s-ar rezolva, ar scoate un oftat adânc de eliberare. Ușurarea vine din faptul că blocajul/confuzia ei capătă, în sfârșit, o structură. Având la îndemână un plan concret de pași mărunți, nu se mai simte ca și cum ar trebuie să sară în gol de pe o stâncă, ci doar că are de trecut un pod, pas cu pas, în ritmul ei. Ar ști: „Asta vreau. Aici vreau să ajung. Iar primul pas este acesta.”